Ana səhifə

I. introducere


Yüklə 215.72 Kb.
səhifə1/4
tarix09.06.2016
ölçüsü215.72 Kb.
  1   2   3   4


„CREAŢIA ESTE SINGURUL SURÂS AL TRAGEDIEI NOASTRE”

Lucian Blaga


LOCUL ŞI ROLUL CULTURII ŞTIINŢIFICE ŞI TEHNICE ROMÂNE ÎN EUROPA ŞI ÎN LUME

Ştefan IANCU1

I.-INTRODUCERE

  • Un filosof se întreba „Cine crede în viitorul unui popor fără valori”.

  • Dar noi avem o ţară cu un trecut minunat, dispunem încă de unele rezerve naturale, putem gestiona un habitat cu valenţe ecologice şi spirituale multiple de care depinde gradul de integrare în spaţiul cultural-economic european, si totuşi nu suntem încă una din ţarile exemplu. De ce?

  • Ce s-ar putea face pentru creşterea gradul de integrare a noastră în spaţiul european, având în vedere o serie de dificultăţi cu care se confruntă la ora actuală ţara noastră:

    • declinul demografic,

    • exodul inteligenţelor şi cel al forţei de muncă calificate şi necalificate,

    • declinul industriei naţionale,

    • şomajul şi lipsa locurilor de muncă,

    • degradarea terenurilor, poluarea apelor subterane şi de suprafaţă, poluarea estetică,

    • pierderea unor tradiţii locale,

    • degradarea învăţământului public,

    • descalificarea forţei de muncă,

    • nivelul redus al investiţiilor, infrastructura modestă de transport autorutier,

      • Institutul de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare, în cel de al doilea studiu privind reprofesionalizarea resursei umane naţionale, studiu întitulat „ŞANSA ROMÂNIEI – OAMENII” se afirmă că ,,reprofesionalizarea este o necesitate stringentă pentru România, pentru A CORECTA erori flagrante ale strategiilor de pregătire profesională (şi educaţională în general) a populaţiei, proprii vechiului regim, cât şi lipsa de strategii realiste şi bine fundamentate după 1989.

      • Ar fi posibil să contribuim, noi ca membrii ai Comitetului Roman pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnice, la elaborarea unei strategii de pregătire profesională a tineretului român?

  • Răspunsul meu este DA, dar pentru aceasta ar trebui să pornim de la stabilirea obiectivelor viitoarei strategii culturale naţionale, care ar trebui să vizeze:

    • generarea şi diseminarea de cultură în întreaga ţară;

    • dezvoltarea orizontului de cunoaştere a tineretului român ;

    • diseminarea pe plan naţional şi internaţional a aportului culturii noastre la dezvoltarea umanităţii.


II.- NECESITATEA ELABORĂRII ŞI DISEMINĂRII DE LUCRĂRI PRIVIND LOCUL ŞI ROLUL CULTURII ROMÂNE ÎN EUROPA ŞI ÎN LUME

    • Poporul nostru asezat, cum spunea cronicarul, în calea tuturor rãutãţilor, a avut şi are de suferit.

      • Din studii statistice rezultă că, în viitor, se prevede dispariţia mai multor limbi şi dialecte, pe lista perdanţilor din sfera europeană numărându-se şi limba română.

      • Numai cunoaşterea şi răspândirea pe plan internaţional a culturii neamului respectiv ar putea salva de la uitare o limbă ai căror vorbitori dispar; iată deci, un motiv în plus, pentru care există obligaţia să se facă cunoscută cultura românească.

  • În 1981, academicianul Virgil Cândea, într-o expunere2, completa cele expuse de Nicolae Iorga, în cartea „Locul românilor în istoria universală”, susţinând că nu numai dispunerea geografică, sistemul hidrografic, configuraţia zonei, climatul şi resursele, în care s-a dezvoltat naţiunea română au determinat perenitatea ei ci şi „spiritul creativ al naţiei, acumularile celor create şi transmiterea lor de-a lungul timpului ca valori civilizatoare, precum şi respectarea de către generaţiile succesive a tuturor tradiţiilor celor de dinaintea lor, cu care simţeau că formează un întreg unitar dincolo de limitele istoriei convenţionale”

  • De menţionat iniţiativa domnului profesor Gh. Buzatu care, continuând ceea ce iniţiase Nicolae Iorga, a editat colecţia ,,ROMÂNII ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ” care în 2009 înnumără peste 145 de volume.

        • Păcat că aceasta colecţie nu a publicat nici o lucrare despre aportul ştiinţei şi tehnicii române la dezvoltarea culturii umane

    • Păstrarea patrimoniului cultural, a creaţiei contemporane şi diversităţii culturale ca premisă a coeziunii şi solidarităţii europene este menţionată în mod expres în STRATEGIA PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ A UE şi se regăseşte în principalele documente politice ale Uniunii Europene, inclusiv în Tratatul de la Lisabona, precum şi într-o serie de convenţii multilaterale adoptate sub egida UNESCO sau a Consiliului Europei.

  • Importanţa dimensiunii culturale la nivelul Uniunii Europene este evidenţiată de faptul că în domeniul creaţiei şi serviciilor culturale lucrează aproximativ 6 milioane de cetăţeni europeni, reprezentând 3,1% din totalul locurilor de muncă în UE.

    • În februarie 2008, în România s-a elaborat, ÎN PROIECT, o Strategie în domeniul Patrimoniului Cultural Naţional pentru perioada 2008-2013, iar, la 18 aprilie 2008, s-a înfiinţat, printr-o Decizie a Preşedintelui României, Comisia Prezidenţială pentru Patrimoniul construit, situri istorice şi naturale cu caracter pluridisciplinar.

    • Priorităţile generale identificate în acest proiect de Strategie, considerate ca Obiectiv naţional în Orizont 2013, nu includ şi necesitatea evidenţierii aportului culturii noastre la dezvoltarea umanităţii, chiar dacă anterior despre această problemă vorbise şi academicienii N.Iorga şi Virgil Cândea, iar profesorul Gh. Buzatu editează deja colecţia ,,ROMÂNII ÎN ISTORIA UNIVERSAL.

    • Acţiunile care au avut loc până în prezent în domeniul evidenţierii aportului culturii noastre la dezvoltarea umanităţii, au constituit, în această vastă acţiune, numai un început de drum. Păcat că iniţiativele făcute au rămas fără urmări concrete, semnificative.

  • Dacă în următoarea perioadă acest început de drum ar fi constituit şi o deschidere reală prin lucrări de seamă care să fi evidenţiat modul în care ne-am oglindit, prin ceea ce am realizat, în conştiinţă lumii, în diferite epoci, am fi redus riscul de a fi dacă nu „excluşi” din rândul popoarelor culte, măcar să fim marginalizaţi, lăsaţi în umbră, uneori în mod voit, alteori din ignoranţă.

  • Dacă noi nu ne îngrijim de propria noastră soartă, să nu ne aşteptăm că vom fi invitaţi, aşezaţi în „fruntea bucatelor” şi serviţi de către alţii.

    • În 1931, inginerul Ion Ionescu, profesor de poduri la Şcoala Politehnica din Bucureşti, a propus ca inginerii şi personalul tehnic să cerceteze lucrările vechi, făcute la noi în ţară, în diferite epoci, spre a se putea scrie istoricul complect al activităţii tehnice pe teritoriul românesc..

  • Menţiona necesitatea stabilirii amplasamentele podurilor pe vase peste Dunăre făcute de Darius, Alexandru cel Mare, Tiberiu, Traian şi Valerian sau al podului fix făcut de Constantin cel Mare la Celeiu.

  • Inginerul Ion Ionescu susţinea că inginerul trebuie să fie un păstrător al trecutului, un susţinător al prezentului şi un garant al viitorului.

  • Oare nu a sosit timpul ca să se dea curs realizării propunerii profesorului Ion Ionescu?

  • Şi aceasta nu numai ÎN DOMENIUL TEHNIC CI ŞI ÎN CEL ŞTIINTIFIC.

    • În condiţiile în care se constată faptul că în România nu s-au pus în aplicare, în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale3 la care am aderat şi cu interesul public pe care îl reprezintă, măsuri eficiente în ceea ce priveşte protejarea patrimoniului cultural şi integrarea sa în marile proiecte de dezvoltare durabilă, ACTIVAREA obiectivului enunţat ar CONTRIBUI LA REDUCEREA RISCULUI pierderii irecuperabile din memoria publică a aportului culturii noastre la dezvoltarea umanităţii, pierdere determinată deopotrivă de cauze istorice, dar şi de cauze mai recente.

    • Pentru a se realiza cu succes obiectivul enunţat este nevoie ca între oamenii de ştiinţă români din toate domeniile să existe o mai bună comunicare, o mai bună conlucrare.

    • În prezent, când în rândul popoarelor există o pregnantă preocupare pentru a se face bilanţul cultural naţional, pentru a stabili:

  • ce s-a primit pentru dezvoltarea culturii naţionale ,

  • cu ce a contribuit fiecare neam la dezvoltarea culturii universale,

fiecare popor are obligaţia să-şi evalueze, să-şi definească aportul la dezvoltarea umanităţii pentru a putea deveni conştient de locul şi rolul culturii sale naţionale în Europa şi în lume, a CULTURII ROMÂNE nu numai a aportului literaturii.

  • Anul 2018, Centenarul României Mari ar trebui să ne găsească deja cu obiectivul enunţat mai sus soluţionat şi pentru aceasta ar fi bine ca termenul intern de realizare a sarcinii asumate de a se elabora, în format tipărit şi în format electronic, de lucrări privind locul şi rolul culturiii române în Europa şi în lume să fie 2015 - 2016.

III.-CULTURA ROMÂNĂ DE LA PRIMII PAŞI ÎN ISTORIE LA SECOLUL XXI

      • Poporul nostru a trecut, pe plan cultural, prin trei „mondializări”, care nu au fost decât parţiale.

    • Străromânii au avut, din secolul III până în secolelele VII-VIII, un tip de instruire „obligatorie”, în biserică, precum şi în anumite pături sociale, în limba latină.

    • După secole, pe aceleaşi teritorii, a fost impusă limba slavonă, medio-bulgară, care, de asemenea, nu se vorbea decât în biserici şi se scria în documente oficiale,

    • În secolul XVII, în Principatelor române, a fost impusă în administraţie, diplomaţie şi învăţământ limba greacă.

      • În mod firesc, în aceste trei „mondializări”, nu a fost vorba numai de impunere lingvistică ci şi de influenţe culturale, morale religioase şi, evident, politice.

    • Oamenii de ştiinţă români au făcut şi fac parte integrantă din comunitatea ştiinţifică internaţională.

      • Cu excepţia unor întreruperi în perioada 1947-1958/1960 şi 1981-1989, profesorii şi cercetătorii români au fost, într-un perfect sincronism cu cercetarea ştiinţifică europeană şi mondială, iar uneori, în anumite domenii chiar în avangarda ei.

    • Gândirea şi creaţia ştiinţifică şi tehnică românească au beneficiat de pe urma mişcării ştiinţifice mondiale şi au contribuit şi s-au integrat, totodată, în mod firesc, în această mişcare.

  • Ţările române şi apoi România au fost, însă, într-o mare măsură, prejudiciate de faptul că, în comparaţie cu marile puteri ale lumii, fiind state de mărime mică sau mijlocie, nu au dispus de mijloacele necesare în difuzarea şi susţinerea plenară a creaţiilor lor materiale şi spirituale.


III.1. –Dezvoltarea culturii româneşti din cele mai vechi timpuri până la Unirea Principatelor Române

  • Cele mai vechi vestigii ale prezenţei omului în aria de răspândire a românilor, datează din paleoliticul inferior şi evidenţiază înscrierea zonei carpato-danubiene în aria geografică a procesului antropogenezei4.

    • Săpăturile arheologice au scos la lumină urme ale mai multor arii de cultură:

      • Hamangia (sculptura „Gânditorul”) s-au construit unelte din piatră şlefuită sau din silex, topoare trapezoidale cu secţiune plan convexă.

      • Boian (pictura cu grafit, utilizarea aramei, podoabe, unelte, dintre care se evidenţiază lama de topor cu gaură pentru coadă),

      • Cucuteni (ceramică pictată, într-o mare diversitate de forme şi cu motive decorative specifice) şi altele.

    • În 1979 au fost descoperite în peştera Cuciulat, pe Someş (jud.Sălaj) primele picturi rupestre din România (un cal, o felină, o pasăre şi o siluetă umană), datând din paleoliticul superior, anterioare anului 10.000 î.e.n..

  • Cercetările unanim apreciate şi acceptate pe plan mondial ale arheologului Mariga Gimbutas, americancă de origină latină, cele ale istoricilor englezi de la Universitatea Cambridge, ale etnologului Daniel Ruzo din Peru, au condus la concluzia că spaţiul în care au trăit strămoşii noştri, cuprins între Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, a fost sub diferite aspecte unul dintre focarele civilizaţiei europene.

  • Pe râul Mureş, în albie şi pe terase, au fost identificate urmele celei mai vechi civilizaţii de pe teritoriul carpatic.

  • Localitatea Turdaş, situată la circa 10 km de Simeria, a dat numele unei culturi neolitice din a doua jumătate a mileniului V î.e.n.

  • Săpăturile de la Tărtăria, începute în anii 1942-1943 şi continuate în 1961, au condus la identificarea a trei piese de lut, cu semne înscrise, dintre care două găurite şi una rotundă, stabilindu-se ulterior prin datarea cu carbon radioactiv că acestea au o vechime de peste 7000 de ani. Plăcuţele de lut, identificate la Tărtăria, s-au bucurat de atenţia arheologilor români, bulgari, ruşi şi maghiari.

  • În 1972, istoricul Vladimir I. Georgiev a declarat că aceste tăbliţe au scrieri mai vechi cu un mileniu decât scrierile sumeriene, considerate că ar fi cele mai vechi scrieri din lume

  • În 2000, Haral Harmann, cercetător din Bruxelles, în cadrul unei reuniuni de la Milano, cu tema „originile scrierii”, în baza studierii unor mărturii arheologice din Serbia, Macedonia, Bulgaria şi România (Tărtăria), a reluat teoria fulminantă că scrierea a fost inventată în acest areal geografic cu 5500 de ani î.e.n. şi, evident, înainte de Sumer, dar mai ales înainte de Grecia antică, Egiptul antic, de culturile din Valea Indului, din China şi America centrală.

  • Teza că începuturile civilizaţiei umane se situiază în zona balcanică în care se situiază teritoriul românesc este o teză controversată.

  • Trebuie reţinute totuşi dovezile palpabile: craniul unui Homo sapiens vechi de 42.000 de ani descoperit la Anina, tăbliţele de la Tărtăria etc.

  • Studierea mărturiilor de peste vremuri, a mesajelor şi ecourilor ingeniozităţii tehnice active prin care poporul român şi-a ocupat un loc distinct în istorie, evidenţiază faptul că pe teritoriul românesc creaţia tehnică, alături de celelalte domenii ale spiritului, a contribuit la dezvoltarea unei vechi culturi şi civilizaţii.

  • În ultimul deceniu al secolului XX, o echipă arheologică, condusă de prof.dr. Florin Draşovean, de la Muzeul Banatului din Timişoara şi de prof.dr. Wolfram Schier, de la Institutul de preistorie din Berlin, a început săpături în zona sitului Gomila, aflat în apropierea localităţii timişene Uivar, sit care reprezintă cea mai mare aşezare din România aparţinând culturii Vinca, reprezentativă pentru perioada Neoliticului.

    • Urme ale culturii Vinca au fost identificate pe teritoriul Serbiei, României şi Ungariei. Pe teritoriul ţării noastre, în situl Gomila, au fost identificate mai multe locuinţe, precum şi o casă cu etaj, despre care, în urma testelor efectuate, s-a stabilit că are aproximativ 7000 de ani.

    • Profesorul Florin Draşovean a declarat că: „Această descoperire ne schimbă fundamental viziunea asupra perioadei Neoliticului. Se dovedeşte că greşeam atunci când presupuneam că oamenii din respectiva perioadă nu aveau foarte multe cunoştinţe tehnice.Casa cu etaj descoperită ne dovedeşte faptul că existau persoane specializate care ştiau exact cum se ridică o casă etajată”.

  • Valoroasa civilizaţie materială şi spirituală geto-dacă din secolul I î.e.n. a creat condiţiile necesare pentru constituirea primului stat dac centralizat şi independent (Burebista 70-44 î.e.n.) despre care Strabon afirma că „..şi chiar de romani era temut”.

  • Populaţia autohtonă a statului geto-dac poseda cunoştinţe de medicină, matematică, astronomie, de tehnici ale mineritului, metalurgiei, morăritului şi ale construcţiilor.

  • Dacii au ridicat cetăţi, într-un stil constructiv propriu, din piatră simplă şi lemn, fără nici-un altfel de material liant. „Murus dacicus” i-au zis romanii când au venit în Dacia.

    • Construcţia era realizată din ziduri de circa 3 metri lăţime şi 4-5 metri înălţime, construite din blocuri de piatră legate prin bârne de lemn, iar golul format între blocurile de piatră era umplut cu piatră sfărâmată şi pământ.

  • Repetatele conflicte dintre daci şi romani, transformarea celei mai mari părţi a Daciei în provincie romană, retragerea aureliană, valurile migratoare succesive nu au afectat continuitatea prezenţei populaţiei pe întregul teritoriu al Daciei străvechi, care s-a manifestat atât prin ocupaţiile sale tradiţionale, cât şi prin legăturile creativ-constructive cu vecinii. În aceste condiţii economice, politice, sociale s-a constituit poporul român şi limba română.

  • Amplul proces al etnogenezei5 poporului român s-a încheiat în secolele VII-VIII e.n. constituind singurul popor de origină geto-latină din sud-estul Europei, limba română - prin principalul ei fond lexical, prin structură gramaticală şi prin origine - fiind singura urmaşă directă a latinei populare vorbite în provinciile carpato-balcanice din fostul imperiu roman.

  • Pe teritoriul ţării noastre

    • au fost găsite dovezi din secolele X-XII. privind folosirea războiului de ţesut de tip orizontal (datorat influenţei Bizanţului), cunoscut în occidentul european numai după secolul al XIII-lea..

    • au fost identificate încă mărturii din secolele XII-XIII cu privire la ingeniozitatea utilizării energiei vântului şi a celei hidraulice.

    • Cuptoarele de redus minereul sunt de o construcţie deosebită, cel găsit la Gherla –Topliţa, considerat ca fiind cel mai vechi din Europa, a fost expus la Muzeul de Ştiinţă din Londra.

    • O creaţie românească de prestigiu este vagonetul de lemn, cu roţi de lemn, mergând pe şine tot de lemn, cu schimbător de cale cu „ac şi inimă care a ocupat şi ocupă, începând din 1930, un loc de frunte în Muzeul Comunicaţiilor din Berlin, ca cel mai vechi vehicul cunoscut purtat pe şine.

    • Dintre construcţiile tehnice româneşti, poate că cea mai importantă, prin nivel creator, ingeniozitate şi spirit practic, este „roata cu făcae”, considerată, pe bună dreptate, precursoare a turbinelor Pelton, inventate în 1884 de către inginerul american Lester Allen Pelton (1829-1908).

    • Prin activitatea inventivă, zugravi anonimi de biserici din Moldova au conceput secretul fabricării unor coloranţi (vopsele) de o extraordinară strălucire şi trăinicie, printre care celebrul albastru de Voroneţ,

  • Primele formaţiuni politice româneşti apar în secolele IX-X, iar primele state feudale româneşti independente se formează în secolul al XIV-lea.

  • „Apariţia turcilor în Peninsula Balcanică şi tendinţa lor de înaintare, dincolo de Dunăre, către centrul Europei, pe de-o parte, şi tendinţa de expansiune către răsărit prin Transilvania şi Ţările româneşti a ungurilor, pe de altă parte, au făcut cu neputinţă închegarea într-un singur trup a marilor grupări româneşti care apăruseră şi – în parte – se şi consolidaseră, în secolele XIII şi XIV”.
  1   2   3   4


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©kagiz.org 2016
rəhbərliyinə müraciət