Ana səhifə

Definiţie: Inflamaţiile vulvei sunt, în majoritatea cazurilor, acompaniate de vaginite şi au aceeaşi etiologic Din acest motiv le vom prezenta împreună în acest capitol


Yüklə 18.83 Kb.
tarix14.06.2016
ölçüsü18.83 Kb.
INFLAMAŢIILE VULVOVAGINALE LA FEMEIA ADULTĂ
Definiţie:

Inflamaţiile vulvei sunt, în majoritatea cazurilor, acompaniate de vaginite şi au aceeaşi etiologic Din acest motiv le vom prezenta împreună în acest capitol.

Tractul genital feminin (vulva, vaginul, colul, uterul, trompele) reprezintă calea ascendentă a infecţiei către cavitatea peritoneală. Barierele naturale în faţa infecţiei sunt:

-apoziţia pereţilor vaginali;



  • pH-ul vaginal scăzut;

  • mucusul cervical.

Etiologie:

Agenţii etiologici implicaţi sunt:

1) vulvovaginite bacteriene - determinate de Gardenerella vaginalis, Neisseria gonorrhoeae, Chlamydia, Mycoplasma hominis, Ureaplasma urealyticum, bacilul Koch, Trepponema palidum;


  1. vulvovaginite virale - cel mai frecvent întâlnite sunt virusul herpes-simplex, virusul varicelei, virusul herpes zoster şi citome-galovirusul;

  2. vulvovaginita trichomoniazică - determinată de Trichomonas vagi-nalis,

  3. vulvovaginita micotică - dintre speciile de Candida, Candida albicans este cea mai frecvent întâlnită, aceasta având capacitatea de a forma spori;

  4. dermatitele vulvare - foliculite, furunculoza vulvară, hidrosadenită, eczeme determinate de stafilococ, streptococ;

6) corpi străini;

Diagnostic clinic:

1. Vulvovaginita bacteriana


a. Neisseria gononhoeae. De multe ori - doar leucoree purulenta cu miros fetid.


b. Gardenerella vaginalis este cauza cea mai frecvenţii a vaginitei bacteriene la femeia de vârstă reproductiva.

Simptomul principal este prezenţa unei secreţii vulvovaginale abun­dente, neiritante, de culoare gri, urât mirositoare şi omogenă.



2. Vulvovaginitele virale

a.Vulvovaginita herpetică - herpesul genital este o afecţiune cu transmitere sexuală, determinată de herpes simplex tip 1 sau tip 2 (VHS tip 1-2). 85% dintre cazurile de herpes genital se datorează VHS de tip II, grupa de vârstă 15-29 de ani fiind cea mai frecvent afectată. Vulvovaginita herpetică este o afecţiune recurentă, iar recurenţa este de 3-4 ori mai frecventă după infecţia cu VHS tip 2.

Simptomele pe care le acuză bolnava sunt: febră, dureri in­tense vulvovaginale, usturimi, prurit, dispareunie, mialgii, cefalee. Examenul obiectiv pune în evidenţă:

- vezicule vulvovaginale şi cervicale cu conţinut clar;

- uneori pot apărea ulceraţii superficiale vaginale sau formaţiuni exofitice cervicale;


  • leucoree abundentă;

  • eritem vulvovaginal;

b. Vulvovaginita cu papilomavirus

Papilomavirusul determină uneori apariţia condilomatozei vulvova­ginale, care este o boală cu transmitere sexuală, destul de frecventă la femeile tinere şi care afectează ambii parteneri.

Simptomele acuzate de bolnavă nu sunt specifice: prurit, usturimi, dispareunie.

3. Vulvovaginita trichomoniazică

Vulvovaginita trichomoniazică este produsă de un parazit, Trichomonas vaginalis, transmis pe cale sexuală.

Simptomele pe care bolnava le acuză sunt:

- leucoree persistentă, urât mirositoare, gălbuie sau galben-verzuie, spumoasă, abundentă (acesta este principalul simptom); - prurit; - usturimi; - dispaurenie, - disurie.

4. Vulvovaginita micotică

Una dintre cele mai frecvente infecţii vulvovaginale este cea micotică. Majoritatea vulvovaginitelor fungice sunt cauzate de genul Candida, iar în cadrul acestuia, Candida albicans este responsabilă de 60-90% dintre cazuri. Până în prezent au fost identificate peste 200 de tipuri de Candida albicans în flora vaginală, capabile să producă vulvovaginita. Candida se găseşte în fibra saprofita vaginală, iar transformarea într-o formă patogenă activă este favorizată de unele modificări biochimice locale: scăderea florei saprofite, scăderea pH-ului vaginal etc. O serie de factori de risc favorizează apariţia vulvovaginitei candidozice: utilizarea recentă a antibio-terapiei, sarcină, agenţii imunosupresori.

Speciile de Candida se pot transmite şi pe cale sexuală. Simptomele acuzate de bolnavă sunt:



  • prurit intens (simptomul principal);

  • leucoree albicioasă, brânzoasă, aderă - dispaurenie;

  • disurie.

Diagnosticul paraclinic se pune în evidenţă

- la examenul microscopic.

- realizarea de culturi pe medii specifice agentului etiologic.

- examenul Babeș - Papanicolau

Complicaţii:


  • infertilitate;

  • avorturi spontane;

  • stare febrilă în postpartum;

  • salpingită;

  • abces pelvin.

  • recurenţe;

  • infecţia nou-născutului.

  • displazii cervicale;

  • neoplasm al tractului genital;

- infecţia nou-născutului.

A. Măsuri generale

în oricare dintre infecţiile vulvovaginale este bine să fie luate următoarele măsuri:

- evitarea contactului sexual până când are loc vindecarea procesului infecţios (eventual poate fi folosit prezervativul);



  • tratarea partenerilor.

- asigurarea unei toalete locale vulvovaginale corespunzătoare pe parcursul tratamentului şi după aceea;

  • evitarea lenjeriei sintetice

  • toaleta locală cu substanţe antiseptice (Cloramina).

B. Măsuri specifice

Măsurile specifice constau în:

- tatamentul infecţiei cu antibiotice conform antibiogramei

- tratamentul etiologic în funcție de agentul etiologic

- întreruperea medicaţiei dacă apar reacţii adverse;

-verificarea eficacităţii tratamentului prin teste paraclinice.



  1. vulvitele rare sunt la rândul lor împărţite în: vulvită gonococică, herpetică, impetiginoasă, alergică, foliculită şi furunculoză vulvară;

  2. vulvitele excepţionale sunt zona Zoster vulvară, lichenul scleroatrofic şi şancrul vulvar.



Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©kagiz.org 2016
rəhbərliyinə müraciət