Ana səhifə

Breviar de idei (după Mario Sorin Vasilescu) Motto: “


Yüklə 172.74 Kb.
səhifə1/3
tarix14.06.2016
ölçüsü172.74 Kb.
  1   2   3
Breviar de idei (după Mario Sorin Vasilescu)
Motto: “În viaţa lor, aproape toţi oamenii se împiedică o dată de adevăr. Majoritatea se ridică însă repede, se scutură de praf şi-şi continuă grăbiţi treburile, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.”

“Voi nu trăiţi în Realitate, voi trăiţi în “realitatea” voastră.”

“Eu am zis: “Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaânalt”. Dar voi ca nişte oameni muriţi…” (Psalmul 81/6)


http://www.gnspy.org/
http://www.gnspy.org/_site/index.php?module=news&task=show&id=105&refresh=1
http://www.gnspy.org/budo-zen_-_bucuresti__n195.html
http://www.minte9.com/kb/lists2

Iată ideile, cuvintele şi echivalenţele sânt desigur aproximative, şi deci fatalmente limitate, dar contează să se transmită ceva de la suflet la suflet.

Dumnezeu există. Şi ăsta e singurul lucru important. Iar noi, ca fiinţe, avem posibilitatea de a-L căuta şi găsi, şi datoria totodată, ajutându-ne unii pe alţii (Tatăl Nostru se spune doar la plural. Unirea credinţei şi împărtăşirea Sf. Duh cerând, pre noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.). De ce a creat Dumnezeu lumea: din dragoste, ca un joc Divin, ca să Se autocunoască ca într-o oglindă, ca un aspect al Său (Dumnezeu cu formă), fără nici un motiv etc, doar El o ştie şi nimeni altcineva. Fiinţele pot doar şti câte ceva despre asta, în măsura în care El le descoperă, dar atât. Lumea, creaţia, multiuniversurile nu sânt făcute la întâmplare, şi totul e sub controlul total al Lui. Inclusiv ceea ce numim şi percepem noi ca rău şi suferinţă. Dumnezeu nu-Şi bate joc de noi, El nefiind undeva departe şi uitându-Se detaşat la noi, ca la nişte furnici, ci suferind o dată cu noi, suferinţa tuturor, a întregului cosmos, a tuturor fiinţelor. “Strigătul tău de disperare: “Doamne, unde eşti?” este însuşi răspunsul lui Dumnezeu: “Iată-Mă-s.”” Precum Iisus pe cruce, Care a îmbrăţişat lumea, ori răspunsul neauzit la Rugăciunea Inimii: “Fiule, iertate îţi sânt păcatele tale.” El este Tot (tot) în toate, dar nu toate (nu aparenţa, deşi e şi aparenţa), imanent şi transcendent în acelaşi timp.

Un unic curent în economia universului.Binele există

doar în raport cu răul şi invers. Şi poate că iadul e raiul

privit invers. (v. „Rezumat idei fig.01.jpg”)


Semnele Domnului sânt pretutindeni în lume, în stânga, în dreapta, cu lumină sau umbră, pe cărare de bine sau pe cărare de rău.

Cine le vede şi le înţelege nu se mai teme de moarte, chiar de i-ar ieşi moartea-n drum.

Şi buruiana şi floarea şi omul sânt fapturile LUI.

“Ou que vous vous dirigiez, vous allez au devant de votre propre Soi. Rien au monde n’est autre que votre propre Soi.

Vos pouvez atteindre le Un autant en vous declarant Son ennemi qu’en L’adorant. Le Un condense guerre et paix. Tous est Lui seul. Quoi que vous perceviez, quels que soient les evenements, tout est Sa manifestation.

Quand vous realiserez que Dieu est indissociable du monde, quand vous comprendrez que tout est la mouvance du Divin, alors il n’y aura plus pur vous ni grace, ni causalité. Il n’y aura plus moyen de separer le vrai du faux.” [Ma Ananda Mayi (1896-1982)]

Isaia 45:7 "I form the light, and create darkness: I make peace, and create evil: I the LORD do all these things." / „Eu intocmesc lumina si dau chip intunericului, Cel ce sălăşluieşte pacea si restriştei îi lasă cale: Eu sunt Domnul Care fac toate acestea.”

Amos 3:6: "Se intampla vreo nenorocire in cetate fara ca Domnul sa nu o fi pricinuit?"



Lumea ne apare imperfectă (deşi creaţia e perfectă), pentru că o percepem prin ochelarii de cal ai egoismului şi limitărilor noastre individuale, ca printr-un geam colorat, murdar şi zgâriat. Cum sânt eu, aşa e şi lumea. E ca o proiecţie de cinema care se face prin lentila egoului, Lumina Pură şi Albă trece prin geamul murdar şi apare o aşa zisă lume exterioară. Sau: eu şi lumea sântem ca 2 roţi dinţate ce se îmbucă perfect. Trăiesc în lumea pe care o merit, iar dacă eu mă schimb, se schimbă şi lumea (şi reciproc desigur, dar unica perspectivă care îmi este mie accesibilă, e propriul meu unghi de vedere). Sânt responsabil (nu vinovat) de tot ceea ce mi se întâmplă şi de tot ce se întâmplă în jurul meu (chiar şi la poli sau în Ţara de Foc). Iar tot ce există, toate întâmplările (banale sau nu) sânt iniţiatice (mă învaţă şi mă transformă, chiar fără voia mea şi chiar fără s-o ştiu). Viaţa e o piesă pe care Dumnezeu o pune în scenă, în faţa mea, cu mine ca actor, ca să mă trezească, dăruindu-mi doar ceea ce îmi este de folos. Şi doar dacă sânt prost şi refuz cu încăpăţânare, apare puniţia (iar lecţia se repetă iar şi iar, în forme diferite, până trec clasa), nu atât pentru că El Se supără, pentru că El nu Se supără de fapt pe nimeni, iubindu-i la fel pe toţi (şi pe sfânt şi pe păcătos, şi pe gândac, frunză ori praf). Iadul e plin nu de fiinţe care au fost respinse de Dumnezeu, ci de cei care Îl resping pe El. Se spune că un poet a bătut la uşa Raiului. “Cine e?”, l-a întrebat Dumnezeu. “Eu.” a răspuns el. “Du-te şi mai învaţă!” După 1000 de ani s-a întors. “Cine e?”, “Tu!” “Intră!” Suferinţa duce la răbdare, răbdarea duce la cunoaştere, cunoaşterea la înţelepciune, iar înţelepciunea face viaţa ceva mai suportabilă (se spune în budismul Zen). Înţeleptul ştie că lumea e perfectă, prostul nu, şi astfel prin strădaniile reformatoare ale sale, lumea evoluează. “Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru că, deşi e perfect, Se perfecţionează încontinuu.” Nu putem schimba evenimentele vieţii, ci, cel mult atitudinea mea faţă de ele (în loc să le resping, sau să mă resemnez, să le accept prin înţelegere, trăindu-le integral, umplând întreaga conductă a trăirii vieţii,iar nu doar un firicel pe fundul ei mâlos). Tehnicile de yoga au forma şi numărul păcatelor noastre. “Să facem binele din rău, pentru că nu avem altceva din care să-l facem.” (transmutarea, sublimarea răului în Bine). Şi într-un fel, lumea există, pentru că eu exist, şi câtă vreme eu exist. “Dumnezeu a făcut lumea pentru om, şi pe om pentru Dumnezeu.” Eu sânt una cu universul, interiorul este exteriorul, departe înseamnă aproape, iar structurilor şi funcţiilor din mine le corespund structuri şi funcţii ale cosmosului (macro şi micro), ca 2 poli ai aceluiaşi continuum Unitate. Când mă uit la ceva din afară, mă uit la mine, ca într-o oglindă. Munţii şi apele şi Terra, cosmosul întreg sânt în mine, sânt o fiinţă cosmică. “Ce-i aici e pretutindeni, ce nu-i aici nu e nicăieri.” În jurul unui nucleu de conştienţă apare o minte, structuri psihice interioare, o identitate, un corp şi o lume, care arată altfel în funcţie de cum sânt treaz (tetradimensională) sau în vis (multidimensională) şi se schimbă dramatic în momentul morţii (care e necesară pentru a-mi sparge limitările de om, în care m-am fosilizat, inclusiv identitatea limitată de buletin, pentru a-mi permite să merg mai departe spre adevărata mea identitate) sau al revelaţiei (unii sfinţi sau maeştri s-au topit în Lumină şi n-a mai rămas nimic din ei, sau doar o aparenţă a ceea ce erau înainta de revelaţie).Lumea e la fel de reală şi de evanescentă ca un vis şi vice versa. Nu că nu există, ci înseamnă altceva şi mult mai mult decât cred. Dar între ele 2 iluzii aflate pe acelaşi plan, au grad de realitate, şi când eu iluzie dau cu piciorul într-o piatră iluzie, mă doare. De unde vine deci durerea? Lumea există în mintea mea şi n-am nici o dovadă că ea există obiectiv şi independent de mine, doar simţurile şi amintirile mele (care se bazează pe ceea ce am perceput şi am învăţat de la părinţi, şcoală etc). aparatele aşa zis obiective (de exemplu fotografiile) le percep tot prin simţuri (deci nu sânt o dovadă irefutabilă; teorema matematică Goedel 2, spune că validitatea unui sistem nu poate fi dovedită cu instrumente din interiorul acestui sistem, ci doar ieşind în afara lui). Se zice (în Tradiţie) că atunci când închid ochii sau adorm ori mor, lumea dispare. Şi dacă ar fi adevărat? Ne temem. Ei şi. Există doar Prezentul (ca un fulger neântrerupt), ce include ceea ce noi numim trecut, prezent şi viitor. DA-AICI-ACUM-AŞA! În mintea şi amintirea mea este lumea, ziua de ieri şi tot trecutul, cărţile (de istorie, ştiinţă etc), fotografiile, dovezile evoluţiei filo şi ontogenetice (fosilele etc) etc. Dar asta nu dovedeşte nimic. Fizica, matematica, biologia şi medicina (ştiinţele) de avangardă şi arta adevărată sânt la limită cu mistica-metafizica, şi spun la fel. De altfel, nu ştiinţa sau arta validează Tradiţia, ci invers (Tradiţia fiind mult mai veche şi cuprinzătoare). Într-o Unitate perfectă (foaia de hârtie=suportul Divin), mintea limitată a mea face un decupaj aparent (ca o foarfecă pe o foaie de hârtie), generând forme care sânt corpul meu, lumea din jur etc., dar ele există doar în mintea mea. Totul e ca o casetă video cosmică, gata înregistrată în cele mai mici detalii, ca un desen animat, în care personajele, adică noi, se agită între ele, cu suferinţe şi bucurii butaforice (dar prin asta, nu mai puţin dureroase), uitând să-L caute pe Desenator-Regizor, în spatele filmului. Între 2 gânduri succesive, sau între 2 stări succesive de conştiinţă (somn veghe, viaţă moarte), ca între 2 fotograme ale unui film, se poate vedea Lumina Primordială a aparatului de proiecţie Divin. Se poate intra conştient în lumile visurilor, pentru a ne trezi din visul vieţii (trezvia, înseamnă şi asta) la Visător, Care e Dumnezeu. Universul fiind visul-meditaţie al Său. Trezirea poate fi totală şi directă, sau pe paliere de trezire (ca la trezirea dintr-un vis în alt vis mai amplu şi mai cuprinzător şi subtil). Vezi filmele: “Matrix” (Keanu Reeves), “Scara lui Iacob” (Tim Robbins) etc, v. la final paginile anexă.

“Pe sacul plin cu onirice splendori,

Doarme blând, veşnic tânărul Neguţător de Vise.

E somnul lumii, iar visele-I sânt speranţele noastre.”

Să facem ceva, ca Dumnezeu să nu viseze un coşmar (cu orori, războaie, crime etc.), ci să ne viseze frumos. Tot ce există, e făcut din aceeaşi Substanţă Divină (care poate fi şi informaţie şi energie ori substanţă), a cărei ţesătură-urzeală e constituită din filamentele energiilor increate, pline de conştiinţă de Sine (adică de conştiinţă de Dumnezeu) şi de Voinţa Divină, care de fapt sânt 1 singur fir ce se înfăşoară ca un unic ghem (din care noi privim doar o fracţiune infimă, şi din ea, vedem şi mai puţin, pentru că privim, dar nu vedem din cauza prejudecăţilor noastre care ţin de statutul perceptiv de om, de educaţia primită – mama, tata, şcoala, societatea, mediul, istoria antropologică a gândirii umane, şi de propria gândire şi simţire etc.). Aşa se ţese pânza lumii, pe care se pictează totul (sau oglinda lumii, în care apar imaginile lucrurilor ce există în lume, fără a afecta suportul care le conţine); această pânză-suport e de fapt Dumnezeu cu formă (Care e lumea), iar noi toţi (tot ce există) sântem mădulare ale lui Hristos (organe ale unui Unic Organism-Superfiinţa Divină, care este multiuniversul). Nu există hazard. Iar întâmplarea e acel eveniment în care Dumnezeu vrea să rămână anonim (Marele Anonim, al lui Blaga, a Cărui existenţă, cu toate că e evidentă, nu poate fi dovedită celor încăpăţânaţi, deşi dovezi sânt peste tot; tot ce există, prin simplul fapt că există constituie o dovadă. Dumnezeu este A FI.). Totul e conectat cu tot, oricine, cu orice şi cu toţi, eu sânt eu şi tu eşti tu, dar eu sânt tu şi tu eşti eu, sântem noi/eu, într-o reţea de echivalenţe (totul este egal în faţa Lui); în parte se află întregul, finitului i-e dor de infinit, dar şi invers. Totul e sub jurisdicţia lui Dumnezeu. (v. „Rezumat idei fig.02.jpg”)

(v.filmul “Solaris” al lui Tarkovski, la final). Cosmosul e o Minte Cosmică a lui Dumnezeu. Substanţa-materia e gândire solidificată (pe care noi o percepem ca solidă). E ca o îngheţată, legile fizice sânt rigide, când se dezgheaţă, legile devin fluide (şi trecutul se poate amesteca cu prezentul şi viitorul; viii cu morţii etc ca în “La Ţigănci” de Mircea Eliade).

În miezul fiinţei mele se află Sinele – scânteia de Dumnezeire, Care e Existenţă Pură/Conştienţă/şi Beatitudine-Dragoste în acelaşi timp. La întrebarea fundamentală “Cine sânt eu?”, nu voi găsi un dumnezeiaş de serviciu, care se suprapune peste Dumnezeu, ci voi găsi pe copilul Său prin har, chiar pe El. (Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni.) Fiinţele care-şi află Sinele primesc darul de a se topi total, complet şi definitiv în Dumnezeu (şi, ori dispar de la faţa lumii în Lumină, fără a lăsa vreo urmă, ori rămân sub vechea înfăţişare, care e, acum, doar o mască a lui Dumnezeu). Ei sânt Acelaşi (măşti ale lui Dumnezeu, forme diferite pe care Şi le-a asumat, le-a îmbrăcat), jivanmuktas, eliberaţi în viaţă (cum au fost: Ramakrishna; Ramana ori Nisargadatta, şi poate Melchisedec, v. Biblie, Evrei 7-1,2,3,4... Buddha istoric, după iluminare a spus: “Eu nu (mai) sânt fiul mamei mele şi al tatălui meu. În definitiv, eu nu (mai) sânt cineva - o persoană, un ego, o individualitate.”). Citiţi-le spusele, căci sânt tot cuvintele Domnului Iisus Hristos. Nu vă convine, zahărul e dulce, fie că-mi place sau nu. Aşa a vrut Dumnezeu. Şi Meister Eckhart, Jacob Boehme, Angelus Silesius, Sf. Maxim Mărturisitorul şi mulţi alţii (chiar dacă n-au prea vorbit despre asta, fiind prea şocant pentru unii) s-au apropiat de această înţelegere; nici pe ei nu-i credeţi?! “De câte ori spun că Dumnezeu e aşa şi numai aşa, şi nu poate fi altfel, de tot atâtea ori îmi întorc faţa de la Dumnezeul cel Adevărat.” Cine poate avea tupeul să pretindă că-L cunoaşte? Dar, atenţie: iluminarea budistă şi eliberarea yoghină sânt infinit mai puţin decât Mântuirea creştină. Cine trece de la creştinism la alte religii, face o mare prostie. Invers (mai ales evreii), e un mare câştig, cu condiţia să nu fie forţat (v. Inchiziţia, Cruciadele, talibanii creştinişti etc) şi s-o facă din inimă. Toate religiile sânt căi care duc la acelaşi Dumnezeu, Îl descriu tot pe El, din perspective diferite. Deci e bine să fie respectate şi eventual studiate, nicidecum negate în bloc. Pe bdi după Botezul creştin ortodox (din pruncie) şi întâlnirea cu Biserica, al 2-lea lucru care m-a ajutat nespus au fost Yoga şi Budismul (mai ales Zenul) (deşi convingerea a fost făcută în ordine inversă, cel puţin în aparenţă) dar altora pot să nu le fie de folos. Dar gradul de revelaţie diferă: sânt religii revelate printr-un om (Buddha istoric), altele de un înger (Coranul, arhanghelul Gabriel), altele de un Avatar [vişnuismul, krishnaismul, şivaismul – adică o încarnare în lume a unui mare zeu, care e un aspect derivat al Dumnezeirii Sf. Treimi. Dumnezeu vine din latinul Dominus Deo=Zeul Stăpân, Suprem. (v. „Rezumat idei fig.03.jpg”)

],


iar alta, direct de Dumnezeu-Sf. Treime în plenitudinea Sa (creştinismul), deci e forma cea mai înaltă de revelaţie (iar ortodoxia e summumul; Lumina Se aprinde doar la ortodocşi). Pentru cei care sânt botezaţi creştini şi practică deliberat creştinismul, lanţul reâncarnărilor e rupt, nemaifiind necesar (după moarte, ei nu mai evoluează pas cu pas prin metempsihoză, ci altfel, prin graţia Lui), de altfel şi religiile orientale spun că pentru înţelept, reâncarnarea e iluzorie, nu există. Deci creştinii au totul la dispoziţie şi n-au nevoie de nimic în plus. Şi totuşi, câţi creştini adevăraţi aţi văzut? – cu excepţia sfinţilor din cărţi şi moaşte, eu n-am văzut, din păcate nici unul; aspiranţi da, dar prea puţini. Ce păcat!

Corpul fizic e ancorat în inefabilul Absolut din miezul sufletului şi fiinţei prin 16-17 sisteme principale de corpuri energetice (făcute din energie, subtile) diferite, care transmit mesajele de la Absolut la fizic şi invers, coexistând în fiecare om (ca n orchestre de instrumente diferite, care cântă aceeaşi partitură, fiecare în tonalitatea şi cheia sa), dar sânt mai active unele sau altele în funcţie de poporul (limba) din care omul respectiv face parte. La români fiind mai active corpul energetic chakratic (invazia ariană din nordul Indiei, care a generat brahmanismul şi castele, a plecat din teritoriul traco-dacic, tot de aici era şi populaţia Troiei, de unde a plecat Eneas şi a fondat Roma, care a trimis în Dacia cele 2 legiuni Gemina, evrei şi Macedonica) şi cel sefirotic cabalistic (v. conferinţele de la Sala Dalles ale lui Mario Vasilescu: “Viaţa secretă a mâinilor”, “De la Mi la Ma”, “Eu, Arborele Vieţii”, pe teme din Annik de Souzenelle, autoarea “Simbolismului corpului uman”, care a trecut de la catolicism la ortodoxie, şi a primit şi o iniţiere în Cabala iudaică) al Vechiului Testament (căci românii s-au născut creştini prin Sf. Ap. Andrei, iar Noul Testament are la bază pe cel vechi, înnoit de Hristos). Mai există corpul energetic şamanic, cel taoist (cu meridianele energetice de acupunctură şi cu centrul principal în abdomen, topologic vorbind, deci flotând în invizibil, la 4 degete sub ombilic – Tandenul Artelor Marţiale Zen Budiste, picătura de Vid, vidul cuantic, Oceanul de Infinită Potenţialitate din care se naşte totul şi în care se întoarce totul; v. poezia despre Artele Marţiale) ş. a.



În istoria devenirii speciei umane, a existat un moment (care a durat poate zeci de mii de ani – Epoca de Aur) în care s-a atins un echilibru critic conştient/subconştient, corticalo/subcortical, cortexul cerebral nu era nici prea lax (ca la animale), deci putea reflecta/conştientiza ca o oglindă, mesajul Divin din Adâncurile fiinţei, care vorbeşte permanent, nici prea dens, ca în ziua de azi, când din cauza gândurilor, nu-L mai auzim, pentru că nu tăcem. Şi omul de atunci, a trăit bucuria stării de Unitate cu Universul, în mod natural, fără nici un efort. Starea s-a pierdut, dar amintirea nostalgică a revelaţiei a rămas. Şi omul a căutat să refacă acea stare originară paradisiacă. Astfel a luat naştere Yoga universal umană (care bineînţeles că nu se numea yoga pe atunci, dar tehnici de autocunoaştere de acest tip au avut toate popoarele în decursul istoriei; s-au găsit desene rupestre în Italia vechi de 20 000 de ani, cu posturi yoghine şi se pare că începutul a fost acum peste 100 000 ani, poate undeva în sânul popoarelor mării/Pacificului (ştiţi că azi există dovezi ale ciclurilor anterioare de civilizaţie umană faţă de cel actual, de exemplu: Atlantida, distrusă în 12 000 îHr, cu contacte în: zona traco-getică, Egipt, Asia, Angkor Vatt, India, Asiro-Babilonia, America de Sud şi Centrală, Civilizaţia Minoică, Japonia (populaţia ainu şi piramidele scufundate) etc; Mu, şi mai vechi, trecut în alte dimensiuni şi altele, mergând până la sute de milioane de ani îHr. etc), care au creat Tantra Yoga (n-are nici o legătură cu “sexul în grup” practicat de Bivolaru, care nu e yoga). O ramură a lor a migrat în India preariană, contribuind la formarea populaţiei aborigene (dravidienii). Peste care au venit arienii traco-geţi şi astfel s-a forjat yoga indiană (apărând şi numele de “yoga”), dar yoga nu e apanajul Indiei. Yoga, pe Terra, a fost făcută de oameni, şi serveşte, pe Terra oamenilor (există însă şi yogasuri nonumane sau neterestre). [Există extratereştri (din alte constelaţii, v. populaţiile Ham şi Dropa din Tibet; din universuri paralele; ori călători în timp; şi nu toţi sânt binevoitori faţă de oameni, unii chiar au mistificat şi modificat-manipulat istoria, ştiinţa şi religia oamenilor conform intereselor lor, despre care nu ştim şi nu vom şti probabil nimic semnificativ ); există fiinţe spirituale: îngeri, demoni, zâne, fantome, egregore etc.; există şi fiinţe cosmice (însuşi Cosmosul/Multiuniversul este o fiinţă); există variante paralele de Terra, universuri cu alte sau altfel de dimensiuni, dar există şi multe altele pe care nu le putem nici măcar visa, necum concepe. Într-un fel, tot ceea ce există e viu: şi piatra şi fântâna (v. basmele), şi stelele, şi Luna şi Pământul etc., v. Sf. Francisc de Asissi, toţi sânt fraţii şi surorile mele şi părinţii mei (dincolo de cei biologici: Soare-tată, Pământ-mamă, de ex.) întru existenţă. Şi cu toţii sântem copii ai Tatălui Ceresc şi ai Mamei Divine (Maica Domnului), copiii lui Dumnezeu. (Panteism, vor sări talibanii. Da. Dumnezeu e şi aşa şi Persoană. Dar Sf. Francisc e sfânt, iar ei sânt pulbere îngâmfată.) În Biblie Iisus spune: “În casa Tatălui Meu, sânt multe lăcaşuri.” Ce vor face cei care nu sânt botezaţi creştini? Vor fi judecaţi după Legea Naturală, pe care Tatăl Ceresc a pus-o în inima fiecăruia (Lege care e tot un aspect al lui Hristos). Cum? Vom vedea când vom muri, în cel mai rău caz.] Yoga reprezintă totalitatea eforturilor umane, întreprinse deliberat şi conştient, cu mijloace specific umane (deci nu: droguri, adjuvante tehnologice sau obiecte de ritual etc, ci cu ce are omul la dispoziţie în mod natural: trup şi suflet, respiraţie, minte, afecte, instincte etc) – de regăsire a stării de Unitate cu (a) Universul(ui). Yoga este autoconştiinţa (conştiinţa de sine a) acestei stări de Unitate a Creaţiei, (accesul la) starea cosmică de autoconştienţă (conştienţă de Sine) a (Unităţii) MultiUniversului. E un instrument cu conştiinţă de Sine, inteligent, în mâna lui Dumnezeu. Dar nu a fost niciodată o religie sau o alternativă religioasă (fără a fi religioasă este însă mistică), ci totdeauna s-a subsumat religiei în care era botezat cel care o practica (există o yoga hindusă, una budistă etc, dar nu şi o “yoga creştină”), ajutându-l pe acesta să fie mai sincer în propria sa religie, cu sine însuşi, cu ceilalţi şi în faţa lui Dumnezeu, ca o proptea tehnică a credinţei şi încrederii sale, o tehnologie de autocunoaştere, un mod de viaţă, o atitudine de viaţă, de trăire conştientă a vieţii, fără a urmări ceva egoist. Yoga e o stare, starea de Unitate a multiuniversului, a creaţiei. Definiţiile yogăi sânt multe, pentru că yoga înseamnă multe (e un fenomen foarte complex). După venirea Mântuitorului, faţa lumii s-a schimbat (Magii sânt simbolul maeştrilor Orientului, care L-au recunoscut şi I s-au închinat), de asemenea şi yoga s-a schimbat, îngenunchind în faţa Lui. Azi există o yoga ce poate fi practicată de creştini, fără incompatibilităţi (Vak Yoga=yoga Logosului, care nu e hinduizantă, ci mai aproape de yoga universal-umană, nici religie, se închină Mântuitorului ca fiind ceea ce şi este: Fiul lui Dumnezeu celui Viu, şi îl ajută pe om să fie un mai bun credincios creştin; dar Mântuirea e dată de Iisus Hristos, nu de o tehnică, nu de yoga, nu de mine însumi). Faptul că în Biblie nu scrie de yoga e un argument sectarist, tot aşa cum pe vremea lui Ceauşescu, ceva ce nu era cuprins în cuvântările sale nu exista (Sf. Scriptură fiind însă cuvântul Lui, alături de Sf. Tradiţie şi Sf. Revelaţie înţelese corect şi autentice, cuprinzând în mod tainic tot ceea ce există – a fost, este şi va fi). Yoga, Zenul etc, şi în general Tradiţia nu au nevoie de apărători, se apără singură, pentru că face parte din Realitate.

Dumnezeu îi spune fiinţei: “I am your joy (bucuria) and your sorrow (suferinţa, chinul, necazul, tristeţea).” “Căci nu M-ai fi căutat de nu M-ai fi găsit.” “Cereţi cu credinţă că vi se va da, în numele lui Iisus Hristos (adică cereţi corect, ceva drept), şi vă este deja dat.” “Şi înainte de a Mă chema pe Mine, Eu le voi răspunde şi grăind ei încă, Eu îi voi fi ascultat.”

Mantra OM-AUM, care e unul din Numele Logosului Hristos, a generat latinul omnis, omne, amen…amin, şi isonul din cântarea psaltică ortodoxă (care e un (O)MMMmmmnn nazalizat; v. caseta).

“Ochii Tăi m-au văzut înainte de a mă naşte şi în cartea Ta îmi erau scrise zilele toate: erau făurite pe când nu era nici una.” (Psalmul 138)

“Numele ce poate fi numit, nu-i cel veşnic rostuit,

Calea ce poate fi arătată, nu-i cea veşnic adevărată.”


Accept. Şi accept că habar n-am de nimic.
Sayonara.

Anexe (propuneri)

(ordinea nu este întotdeauna cea a importanţei!):


Motto: „Nu vă lăsaţi copleşiţi de Scripturi, ci, mai degrabă, copleşiţi-le prin voi Înşivă!”

Hui Neng, al 6-lea Patriarh Ch’an
Motto: "Sa nu te apropii de cuvintele tainelor din Dumnezeiasca Scriptura, fara ajutorul lui Dum­nezeu, primit prin rugaciune si cerere, ci spune : "Doamne, da-mi sa pri­mesc simtirea puterii celei din ele" (Rugaciunea Citirii). "Socoteste ca, cheia intelesurilor adevarate din Dumnezeiestile Scripturi e rugaciunea" (Sf. Isaac Sirul, Cuvantul LXXII, in Filoc. rom., vol. 10)
  1   2   3


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©kagiz.org 2016
rəhbərliyinə müraciət